Сăutare:economie verde
După o lună de pauză, deputații se întrunesc în ședință plenară
După o lună de pauză, Parlamentul se convoacă vineri, 8 noiembrie, în ședință. Membrii Biroului permanent au aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 8-15 noiembrie.
-
06 Noiembrie 17:29
FOTO | Maia Sandu, la celebrarea a 60 de ani de activitate a UTM: Suntem recunoscători tuturor celor care contribuie la edificarea Moldovei Viitorului
Președinta Maia Sandu a participat la evenimentul de celebrare a 60 de ani de activitate a Universității Tehnice a Moldovei. Șefa statului i-a felicitat astăzi pe profesorii și studenții Universității…
-
13 Septembrie 19:17
Republica Moldova și Comunitatea Energetică discută strategii de reducere a emisiilor
Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului și secretara de Stat, Aliona Rusnac s-au întâlnit cu Arthur Lorkowski, Directorul Secretariatului Comunității Energetice. În cadrul întâlnirii, au fost puse…
-
24 Iulie 19:12
Proiect de 10 mln euro pentru avansarea pe calea tranziției verzi, lansat de UE și PNUD
Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lansează un proiect de 10 milioane de euro care vine să sprijine autoritățile Republicii Moldova în eforturile de avansare a agendei…
-
10 Mai 14:55
Igor Grosu efectuează o vizită oficială la Viena
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită oficială în Republica Austria, în perioada 21-23 noiembrie 2023, la invitația omologului său austriac, transmite Serviciul de presă al…
-
21 Noiembrie 2023 09:26
Siegfried Mureșan: Parlamentul European se va asigura că Ucraina va cheltui eficient cele 50 de miliarde de euro acordate. Încercăm să creștem alocările pentru Republica Moldova
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2024, a evidențiat într-o discuție cu jurnaliștii desfășurată la Strasbourg că instituția…
-
17 Octombrie 2023 14:19
Institutul de Mediu de la Stockholm sprijină Republica Moldova în vederea atingerii neutralității climatice pe calea tranziției verzi
La Chișinău a fost lansat proiectul „Agenda Verde pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina”, implementat de Institutul de Mediu de la Stockholm (SEI) în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova,…
-
13 Octombrie 2023 16:52
Republica Moldova s-a aliniat la Campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”
Până la data de 16 septembrie, în Republica Moldova se va desfășura Campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”. Scopul acesteia constă în creșterea gradului de conștientizare privind eforturile…
-
04 Septembrie 2023 10:18
O acțiune de salubrizare la nivel național va fi organizată la mijloc de septembrie
În perioada 1 și 16 septembrie, în țară se va desfășura campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”. Aceasta are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la eforturile Republicii…
-
28 August 2023 14:36
În premieră, în Republica Moldova a fost creată o rețea de 20 de biblioteci de semințe
O rețea de 20 de biblioteci de semințe a fost înființată în premieră în Republica Moldova. De asemenea, o mie de semințe au fost distribuite bibliotecilor nou create. Implementarea inițiativei…
-
27 Iulie 2023 19:38
Siegfried Mureșan: Cifrele care arată că Republica Moldova este o prioritate pentru Uniunea Europeană
În ultimul an, instituțiile europene au făcut o prioritate din sprijinirea Republicii Moldova. Chiar și statele UE care acum câțiva ani erau mai reticente în această privință au înțeles acum…
-
27 Iulie 2023 11:33
Parlamentul European sprijină obiectivele Republicii Moldova privind protejarea mediului și tranziția spre o economie verde. Deputata Ina Coșeru, discuție online cu eurodeputați responsabili de mediu
„Sprijinim din Parlamentul European obiectivele Republicii Moldova privind protejarea mediului și tranziția spre o economie verde. Am organizat astăzi o întâlnire online foarte bună cu vicepreședinta…
-
26 Aprilie 2023 07:59
UE și SUA vor sprijini integrarea europeană a R. Moldova și a Ucrainei pe piața energiei prin accelerarea dezvoltării infrastructurii și a conexiunilor energetice
În cadrul celui de-al de-al zecelea Consiliu pentru energie Uniunea Europeană – Statele Unite (Consiliul), care a avut loc marți la Bruxelles, cei doi parteneri transatlantici și-au reafirmat sprijinul…
-
05 Aprilie 2023 09:20
Banca Mondială a aprobat un nou cadru de parteneriat cu R. Moldova pentru perioada 2023-2027
Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Bancii Mondiale a aprobat un nou Cadru de Parteneriat cu Țara (CPT) pentru R. Moldova pentru perioada 2023-2027, menit să sprijine redresarea durabilă a țării,…
-
16 Martie 2023 11:23
57 de instituții de învățământ profesional tehnic au primit tehnică de calcul pentru scopuri educaționale
Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”, prin ordinul ministrului Educației și Cercetării, 57 de instituții de învățământ profesional tehnic au recepționat tehnică de calcul pentru scopuri…
-
02 Decembrie 2022 13:37
Ministrul Finanțelor a avut o întrevedere cu Șefa Biroului de la Bruxelles a Programului ONU pentru Mediu
Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, s-a consultat cu Șefa Biroului de la Bruxelles a Programului ONU pentru Mediu, Veronika Safrankova, pe subiectul achizițiilor publice durabile, rolul acestora…
-
05 Octombrie 2022 13:45
În Republica Moldova va fi organizată o campanie cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei
Pe data de 17 septembrie, în peste 50 de localități din toată țara se vor organiza activități de salubrizare cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei, a anunțat astăzi Ministerul Mediului, transmite…
-
12 Septembrie 2022 09:45
Klaus Iohannis salută decizia Parlamentului European de a nu se opune energiei nucleare și gazului în tranziția verde: Eforturile României s-au reflectat în decizia finală
Președintele Klaus Iohannis apreciază rezultatele pozitive din Parlamentul European privind acceptarea energiei nucleare și a gazului în tranziția către o economie verde.
-
06 Iulie 2022 20:02
Primul raport de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență, adoptat de Parlamentul European
Parlamentul European a adoptat joi, cu o largă majoritate, raportul de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care i-a avut drept coraportori pe eurodeputații români Siegfried Mureșan…
-
23 Iunie 2022 15:30
Directoarea Biroului regional PNUD va întreprinde o vizită oficială de trei zile în Republica Moldova
Mirjana Špoljarić Egger, directoarea Biroului regional PNUD pentru Europa și CSI, va efectua o vizită oficială de trei zile în Republica Moldova în perioada 1-3 iunie curent.
-
31 Mai 2022 12:05